Pe 6 februarie 2017, Tribunalul Buzau a sesizat Curtea Constitutionala cu o cerere de examinare a constitutionalitatii Articolului 164§1 din Codul Civil privind procedura punerii sub interdictie. Litigiul principal se refera la o cerere de punere sub interdictie introdusa de Spitalul Psihiatric Sapoca din Judetul Buzau, care vizeaza unui pacient diagnosticat cu schizofrenie, internat fortat in diverse spitale psihiatrice de maxima siguranta incepand din 2001. Cererea aflata pe rolul Curtii Constitutionale (Dosar nr. 695D/2017) reprezinta o sansa pentru reexaminarea unei institutii – punerea sub interdictie – anacronice, profund nedrepte si aflata in contradictie flagranta cu drepturile fundamentale ale omului. Acest articol isi propune sa prezinte pe scurt motivele pentru care contest aceasta institutie, reprezentand in acelasi timp un apel la mobilizare in sustinerea clientului meu adresat societatii civile interesate de protectia drepturilor omului.
Procedura punerii sub interdictie consta in privarea de capacitatea de exercitiu a persoanelor cu probleme de sanatate mintala percepute ca fiind incapabile de a-si apara interesele, si punerea lor sub tutela unei terte persoane. Capacitatea de exercitiu rezida in aptitudinea persoanei de a-si exercita drepturile pe cont propriu. Punerea sub interdictie este unul din mijloacele institutionale prin care statul condamna persoanele cu dizabilitati la marginalizare fizica si simbolica, alaturi de formele de invatamant segregate, institutiile rezidentiale, lipsa accessibilitatii etc. Pe de o parte, punerea sub interdictie priveaza persoanele cu dizabilitati de drepturile lor fundamentale, precum accesul la justitie sau dreptul la munca, condamnandu-le la destitutie. Pe de alta parte, punerea sub interdictie, care presupune intre altele pierderea automata a dreptului la vot, marcheaza in mod simbolic persoanele cu dizabilitati ca cetateni de mana a doua, sau chiar ca non-persoane, sens in care se vorbeste de “moartea lor civila”.
Procedura punerii sub interdictie este reglementata in Codul Civil, care precizeaza in articolul 164§1 ca “persoana care nu are discernamantul necesar pentru a se ingriji de interesele sale, din cauza alienatiei ori debilitatii mintale, va fi pusa sub interdictie judecatoreasca”. In ciuda efectelor sale dramatice si permanente asupra persoanei, punerea sub interdictie este instituita cu un minimum de garantii procedurale, in instante blazate si indiferente, cu avocati din oficiu indolenti si ignoranti, cu procurorii sau autoritatile tutelare jucand un rol decorativ, fara participarea efectiva a persoanei vizate, bazat exclusiv pe avizul medicilor psihiatri. In vasta majoritate a cazurilor, procedura punerii sub interdictie are loc cu implicarea activa a familiei, care isi asuma sarcina de tutore. Punerea sub interdictie devine insa aproape imposibila in cazul persoanelor cu dizabilitati fara familie, deseori institutionalizate, in ciuda nevoilor de suport si asistenta evidente ale acestora.
Procedura punerii sub interdictie este infestata de stereotipuri negative cu privire la persoanele cu dizabilitati, vazute, dupa caz, ca niste persoane neputincioase asimilate copiilor, sau ca niste bestii periculoase care trebuie tinute sub atenta supraveghere. Departe de a fi o masura de protectie, dupa cum este prezentata in mod formal, punerea sub interdictie faciliteaza adesea abuzurile impotriva persoanei. Astfel de abuzuri pot fi comise de familie, care pot incerca manipularea procedurii cu scopul de a prelua controlul asupra bunurile persoanei vizate, sau de autoritati, avand in vedere ca punerea sub interdictie priveaza persoana de accesul la justitie, facilitand controlul fizic asupra acesteia sub forma institutionalizarii sau administrarii de tratament medical fortat. In fine, punerea sub interdictie se preteaza la abuzuri sub forma invocarii sale cu rea credinta in conflictele intre persoane private. O data pusa sub interdictie, persoanei in cauza ii va fi foarte greu daca nu imposibil sa obtina ridicarea masurii. Pe de alta parte, conditiile punerii sub interdictie nu sunt supravegheate efectiv, nici supuse unui control periodic, astfel incat masura devine de facto permanenta.
Punerea sub interdictie, reglementata prin apel la termeni anacronici si profund jignitori (“interdictie”! “alienatie”! “debilitate”!), este un artefact juridic aflat in profunda contradictie cu standardele internationale de drepturile omului pe care Romania este tinuta sa le respecte. Astfel, Curtea Europeana a Drepturile Omului a criticat alte state cu institutii similare pentru motive tinand de inflexibilitate, avand in vedere ca acest regim presupune o falsa dihotomie intre persoane cu si fara discernamant, ca nu corespunde circumstantelor diverse ale persoanelor cu sau fara dizabilitati mintale, si ca nu ofera suficiente garantii impotriva abuzurilor. Dreptul Uniunii Europene interzice discriminarea persoanelor cu dizabilitati in campul muncii sau in legatura cu anumite aspecte ale dreptului la vot, chestiuni care sunt afectate in cadrul procedurii punerii sub interdictie. In mod crucial, institutia punerii sub interdictie este in flagranta contradictie cu etosul Conventiei Natiunilor Unite pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati, constand in valori precum demnitatea, egalitatea, participarea si autonomia. Mai concret, Conventia interzice institutiile de tipul punerii sub interdictie, bazata pe substitutia vointei persoanei cu dizabilitati, dictand inlocuirea lor cu regimuri de suport, in care persoanele sunt ajutate sa ia decizii pe cont propriu.
Tarile din regiune, incluzand de exemplu Letonia, Cehia, Croatia sau Moldova au recunoscut caracterul problematic al institutiilor de tipul punerii sub interdictie, initiind reforme de substanta, deseori in urma unor hotarari judecatoresti la nivel de Curte Constituionala sau Curte Suprema. In Romania este de notorietate situatia dramatica a persoanelor cu dizabilitati, indeosebi ale celor din institutii, insa resorturile ascunse ale acestei stari de fapt raman mai degraba neintelese si neabordate. Intre aceste cauze profunde se afla si institutia punerii sub interdictie, care trebuie urgent reformata. Recent, organizatia neguvernamentala Pentru Voi a propus un proiect de lege care ar modifica unele din trasaturile cele mai problematice ale punerii sub interdictie. Pe de alta parte, litigiul aflat pe rolul Curtii Constitutionale, primul atac frontal impotriva regimului juridic actual din perpectiva drepturilor omului, reprezinta o sansa pentru relansarea unei dezbateri care sa vizeze statutul persoanelor cu dizabilitati mintale in societatea noastra in general, si modalitatile in care acestea pot primi suportul necesar pentru luarea autonoma a deciziilor in mod special.
Pentru mai multe detalii, intrebari sau pentru cei ce doresc sa puna umarul la acest effort, ii invit sa ma contacteze pe adresa de email constantincojocariu@yahoo.comsau pe celelalte canale de comunicare cunoscute.